Durleștianu: Pana de curent a escaladat și s-a transformat într-o criză de comunicații
Mariana Durleștianu acuză autoritățile de haos instituțional și iresponsabilitate.

Fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durlesteanu, a criticat dur acțiunile autorităților în timpul incidentului energetic de ieri, 31 ianuarie, afirmând că, din cauza incompetenței de comunicare, mulți cetățeni au ajuns să creadă că moldovenii au rămas fără electricitate din cauza gestionării defectuoase a securității energetice, scrie bani.md.
Potrivit Marianei Durleșteanu, blackout-ul a fost provocat de un incident tehnic extern, apărut în rețeaua electrică a Ucrainei, într-un sistem regional încă vulnerabil, și nu de condițiile meteo, așa cum s-a vehiculat inițial în spațiul public.
Fosta ministră susține că problema reală nu a fost incidentul tehnic, ci reacția autorităților: explicații întârziate, mesaje contradictorii și lipsă de asumare. În opinia sa, Guvernul a intervenit public abia după ce oamenii erau deja speriați și nervoși, ceea ce a amplificat percepția de criză.
Mariana Durleșteanu atrage atenția și asupra Centrului de gestionare a crizelor, instituție care dispune de un buget considerabil, dar pe care o acuză de competență „zero” în gestionarea riscurilor. Ea subliniază că atunci când autoritățile nu sunt capabile să gestioneze riscurile și să explice clar ce se întâmplă, orice incident tehnic se poate transforma rapid într-o criză politică.
În mesajul său, fosta ministră le mulțumește inginerilor care au soluționat incidentul, precum și cetățenilor pentru calm și răbdare, reiterând că energia electrică nu este un lux, ci un element de securitate națională. Totodată, Durleșteanu a transmis mulțumiri României, care, potrivit acesteia, „a salvat din nou situația de criză”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


