Două dintre cele trei bănci implicate în furtul miliardului nu au plătit niciun leu în 2025
În prima jumătate a acestui an, două din cele trei instituții financiare implicate în furtul miliardului (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) nu au efectuat nicio plată aferentă rambursării creditelor de circa 14 miliarde de lei, acordate acum 11 ani de Banca Naţională a Moldovei (BNM), cu garanţia statului (Guvernele Leancă şi Gaburici).

Potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor, cele patru bănci aflate în procedură de lichidare: Banca de Economii, Banca Socială, Unibank (din cadrul ShorHolding) şi Invesprivatbank, au transferat în prima jumătate a acestui an la bugetul de stat din valorificarea activelor proprii, doar 12,4 milioane lei, pentru stingerea creanțelor de miliarde la bugetul statului, transmite Mold-Street.
Din această sumă, fostul BEM a virat 7 milioane de lei, iar Investprivatbank 5,4 milioane de lei. În același timp, Banca Socială și Unibank nu au efectuat nicio plată către buget în perioada raportată.
La 30 iunie 2025, datoria totală a acestor bănci față de Ministerul Finanțelor era de 11,6 miliarde de lei, inclusiv:
fostul BEM — 7,66 miliarde lei
Unibank — 1,80 miliarde lei
Banca Socială — 1,79 miliarde lei
Investprivatbank — 345,2 milioane lei
Totodată, anul trecut, la aproape un deceniu după fraudele bancare, fostul președinte interimar al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă, a fost condamnat pentru scoaterea a circa 100 milioane dolari, presupus ajunse în Rusia, în conturi Gazprombank aparținând unor companii asociate cu Ilan Șor.
Fosta guvernatoare a BNM, Anca Dragu, a declarat anterior că o neliniștește faptul că, după zece ani de la „furtul miliardului”, subiectul rămâne actual. Ea a precizat că Banca Națională colaborează cu autoritățile implicate în anchetă și a menționat crearea unei platforme speciale pentru coordonarea acțiunilor și eliminarea divergențelor juridice.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.