Dorin Junghietu: Guvernul nu este interesat de stațiile Lukoil Moldova
Decizia SUA de a extinde derogarea privind activitatea benzinăriilor Lukoil până pe 29 aprilie 2026 se aplică și pentru Moldova și are rolul de a permite negocierile comerciale internaționale pentru vânzarea rețelei.

Acest lucru a fost declarat de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, relatează radiomoldova.md.
„Biroul OFAC a extins licența existentă pe partea de retail, prelungind până în martie sau în aprilie acea posibilitate de funcționare a benzinăriilor. Acest lucru s-a întâmplat prin prisma faptului că Lukoil poartă discuții comerciale cu mai mulți jucători de pe piață sau mai multe companii interesate să cumpere acele active ale Lukoil. Și, probabil, companiile respective, fiind companii mari, au solicitat să extindă acel termen pentru a avansa cu discuțiile comerciale. Pentru că o astfel de preluare, din momentul în care se stabilește cine o să cumpere activele, poate să dureze până la șase luni. Nu e un proces ușor”, a declarat Dorin Junghietu pe 8 decembrie, la postul public de televiziune.
Oficialul a subliniat că structura globală a activelor Lukoil complică vânzarea, iar licența emisă de OFAC ar trebui să faciliteze discuțiile comerciale. Obiectivele industriale mari — precum rafinăriile și terminalele de stocare — sunt tratate separat și prezintă un grad diferit de complexitate.
Ministrul a mai precizat că Guvernul nu intenționează să participe la achiziția rețelei de stații de alimentare. Oferta rămâne deschisă doar pentru operatorii privați.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


