Dezastru la Ștefan Vodă: Agricultorii din regiune se plâng de secetă, datorii și roadă slabă
Lanurile de grâu din sudul Republicii Moldova arată promițător de la distanță, dar la o privire mai atentă, spicele sunt aproape goale.

Seceta a pus agricultura la pământ, iar fermierii din raionul Ștefan Vodă numesc anul 2025 „un dezastru total”, relatează tv8.md.
„Se vede că roada este foarte slabă după înălțimea grâului, vedem că spic a făcut, dar în spic totuși sunt puține boabe. Este un an destul de complicat, practic aș spune dezastruos. După 2020, acesta este al doilea an în care zona noastră suferă foarte mult”, a declarat fermierul Vasile Dînga.
Familia Dînga lucrează pământul de peste 15 ani și folosește tehnologia no-till (fără arat), menită să conserve umiditatea, dar chiar și această metodă nu a dat rezultate în acest an.
„Dacă le mai aram, nu era nici ceea ce este acum, avea să fie dezastru total, să nu strângem nimic, dar necătând la toate, nici această tehnologie, în condiții atât de severe nu ne ajută să ne ținem pe linia de plutire”, spune Dînga.
Toamna trecută, familia a semănat 150 de hectare cu grâu, sperând la cel puțin cinci tone pe hectar. Acum prognozează maximum trei tone, ceea ce nu acoperă cheltuielile.
„La prima grupă practic suntem pe minus”, a declarat bărbatul.
Fermierii spun că sunt complet dependenți de vreme.
„Nu ne rămâne decât să ne rugăm la Dumnezeu. Anul acesta nu a plouat deloc. Sperăm că anul viitor va fi mai bun”, spus aceștia.
Situația este și mai gravă pentru alte culturi. Aproximativ 80% din floarea-soarelui a fost distrusă de soare.
Fermierul Petru Onofrei a investit 17.000 de euro în semănatul florii-soarelui, dar acum se află în datorii.
„Anul acesta nu ai ce vinde, va fi un pic de grâu, rapița e foarte slabă, anul acesta nu știu cum să ieșim din datorii, să spunem așa. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cred că o sa ieșim noi cumva”, a spus bărbatul.
El afirmă că nici vorbă de profit, iar prognozele pentru celelalte culturi sunt dezastruoase.
„Dacă strângem 100–200 kg la hectar, va fi bine. Este un dezastru pentru agricultura noastră”, a adăugat Petru Onofrei.
Recolta de porumb este, de asemenea, sub semnul întrebării.
„Dacă floarea-soarelui nu rezistă, atunci nici porumbul nu are nicio șansă”, a spus fermierul.
Situația din nordul și centrul țării este ceva mai bună. Acolo se așteaptă recolte de 3–4,5 tone de grâu la hectar. Totuși, fermierii recunosc că și în aceste regiuni seceta a afectat culturile, deși într-o măsură mai mică.
Anul trecut, în Republica Moldova s-au recoltat 990.000 de tone de grâu, dintre care 640.000 au fost destinate pieței interne. În 2025, autoritățile prognozează o recoltă de 1,18 milioane de tone, din care 850.000 vor fi exportate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


