Curtea de Conturi: Clădirea Parlamentului R. Moldova nu este încă transmisă oficial în folosință
Clădirea Parlamentului, reconstruită și folosită din 2019, nu este încă transmisă oficial în folosință și nici înregistrată în Registrul bunurilor imobile.

Neregula a fost constatată de Curtea de Conturi în urma unui audit al exercițiului bugetar încheiat la 31 decembrie 2025 de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), scrie agora.md.
Potrivit raportului, până la finele anului trecut, MIDR așa și nu a finalizat procedurile administrative și juridice privind recepția finală și transmiterea proiectului de reconstrucție a clădirii Parlamentului. Totodată, dreptul de proprietate asupra imobilului nu este înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Din această cauză, grupele de conturi „Clădiri” și „Construcții speciale” au fost supraevaluate cu aproximativ 581,9 milioane de lei.
O altă neconformitatea a fost înregistrată în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”. Se constată că lucrări de reparație capitală și servicii aferente unor clădiri care nu se află în gestiunea Oficiului Național pentru Dezvoltarea Regională și Locală au fost recepționate fără a fi transmise regulamentar beneficiarilor finali până la sfârșitul perioadei de gestiune. În rezultat, grupa de conturi „Clădiri” a fost supraevaluată cu circa 5,6 milioane de lei.
Alte nereguli au fost identificate la Oficiul Național pentru Dezvoltarea Infrastructurii „Moldova – Proiect”, unde au fost contabilizate cheltuieli pentru elaborarea documentației tehnice și servicii de proiectare aferente unor obiective gestionate de alte autorități și instituții bugetare. Aceste bunuri nu au fost transmise conform prevederilor legale, ceea ce a dus la o supraevaluare de aproximativ 1,6 milioane de lei a grupei de conturi „Clădiri”.
Curtea de Conturi a mai constatat că șase imobile gestionate de Autoritatea Aeronautică Civilă, cu o valoare inițială de circa 55,5 milioane de lei, nu au fost reevaluate. În lipsa unor probe suficiente privind valoarea justă a acestora, auditorii estimează că subevaluarea grupei de conturi „Clădiri” este semnificativă.
În cadrul Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și canalizare în Moldova”, costurile investiționale pentru șapte proiecte finalizate și utilizate de facto nu au fost transmise beneficiarilor finali și continuă să fie reflectate drept investiții în curs de execuție. Astfel, grupa de conturi „Investiții capitale în active în curs de execuție” a fost supraevaluată cu 6,1 milioane de lei.
Raportul mai relevă că investiții financiare pe termen lung în valoare de 5,4 milioane de lei nu au fost reflectate în evidența contabilă a MIDR după reorganizarea unor întreprinderi de stat și crearea Instituției Publice Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe. Potrivit auditorilor, situația a dus la subevaluarea grupei de conturi „Acțiuni și alte forme de participare în capital peste hotare”.
În același timp, netransmiterea către Agenția Proprietății Publice a 62.500 de valori mobiliare deținute de MIDR în capitalul social al SA „KAMAZ” a determinat supraevaluarea aceleiași grupe de conturi cu 1,4 milioane de lei.
Auditul a mai identificat nereguli la calcularea uzurii anuale pentru unele bunuri imobile gestionate de Autoritatea Aeronautică Civilă și Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică. Din această cauză, cheltuielile privind uzura mijloacelor fixe și rezultatul financiar raportat pentru anul 2025 au fost supraevaluate cu aproximativ 1,3 milioane de lei.
Curtea de Conturi a formulat recomandări pentru remedierea deficiențelor, consolidarea managementului financiar și patrimonial și asigurarea unei evidențe contabile conforme în cadrul MIDR și al entităților din subordine.