theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Ianuarie 2026, 17:00
13 880
Copiază linkul
Link copiat

Consumatorii rămași fără furnizor de gaze vor plăti tarife mai mari de la 1 februarie

Consumatorii care și-au pierdut furnizorul de gaze naturale vor plăti mai mult, după ce ANRE a aprobat noile prețuri aplicabile în regim de ultimă opțiune, începând cu 1 februarie 2026.

Consumatorii rămași fără furnizor de gaze vor plăti tarife mai mari de la 1 februarie.
Consumatorii rămași fără furnizor de gaze vor plăti tarife mai mari de la 1 februarie.

Acești consumatori vor fi aprovizionați temporar de Energocom, desemnat furnizor de ultimă opțiune, în situațiile în care furnizorul anterior și-a încetat activitatea, i-a fost suspendată sau retrasă licența ori se află în imposibilitatea de a livra gaze naturale, transmite bani.md.

Pentru luna februarie, prețul reglementat al gazelor naturale în regim de ultimă opțiune va fi de 14,260 lei/m³, fără TVA, pentru consumatorii racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune. În cazul rețelelor de medie presiune, tariful aprobat este de 10,650 lei/m³, fără TVA, iar pentru rețelele de înaltă presiune – 9,449 lei/m³, fără TVA. Pentru livrările la punctele de ieșire din rețelele de transport, prețul va constitui 9,322 lei/m³, fără TVA.

Comparativ cu luna ianuarie 2026, prețurile pentru februarie sunt mai mari. Astfel, tarifele cresc cu aproximativ 7,8% pentru rețelele de joasă presiune, cu 10,7% pentru cele de medie presiune, cu 12,2% pentru rețelele de înaltă presiune și cu circa 12,4% la nivelul rețelelor de transport.

Directorul general ANRE, Alexei Taran, a subliniat în cadrul ședinței că aceste prețuri nu se aplică tuturor consumatorilor, ci exclusiv celor aflați temporar în regim de ultimă opțiune, măsura fiind menită să asigure continuitatea livrărilor și securitatea aprovizionării cu gaze naturale, fiind aprobate lunar.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat