Companie turcă: Eram gata să investim de două ori mai mult în portul Giurgiulești decât românii
Un reprezentant al companiei turce YILDIRIM Group, care a participat la licitația pentru achiziționarea Portului Liber Internațional Giurgiulești, a criticat decizia autorităților și a BERD, afirmând că aceasta contrazice recomandările chiar ale băncii.

Natalia Madjar, reprezentanta YILDIRIM Group în Moldova, a publicat pe rețelele sociale o declarație în care și-a exprimat dezamăgirea față de rezultatele concursului. Câștigătoare a licitației a fost compania de stat română „Administrația Porturilor Maritime Constanța” (SA Constanța), scrie mybusiness.md.
„BERD ne-a recomandat ca investitor strategic și de încredere. Dar decizia finală a rămas la stat. Și aceasta a fost luată în defavoarea noastră”, a subliniat Madjar.
Potrivit acesteia, oferta financiară a YILDIRIM Group a fost mai mare decât cea a câștigătorului, iar investițiile prevăzute în proiect — 50 de milioane de euro, ceea ce depășește de mai mult de două ori oferta părții române (24 de milioane de euro).
„Am venit nu doar cu bani, ci și cu o strategie clară de dezvoltare. Competitorii noștri au propus doar o modernizare cosmetică a infrastructurii, deja reînnoite cu ajutorul băncii”, a adăugat ea.
Madjar a atras, de asemenea, atenția asupra termenelor de luare a deciziei.
„Pe 11 iulie, într-o vineri seara, în ultimele ore înainte de plecarea Guvernului în exercițiu, a fost anunțată decizia finală. Târziu. În liniște. La limită. Gândiți-vă: ultima decizie în ultima seară. Coincidență? Sau simbol? Fiecare să-și răspundă singur”, a scris reprezentanta companiei.
Ea a exprimat îndoieli privind capacitatea SA „Constanța” de a administra eficient portul, menționând că această companie nu gestionează direct porturile, ci doar închiriază terminalele.
„Dacă structura nu poate gestiona eficient propria infrastructură, cum intenționează să administreze portul Giurgiulești, cu poziția sa geostrategică cheie și provocările aferente?”, s-a întrebat Natalia Madjar.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


