theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
17 Februarie 2025, 08:10
8 917
Copiază linkul
Link copiat

Chicu: Nu văd din ce surse ne putem aștepta la o creștere economică în 2025

Fostul premier, Ion Chicu, și-a exprimat scepticismul față de o posibilă creștere economică a Republicii Moldova în 2025, invocând factori precum scăderea exporturilor, reducerea investițiilor și creșterea tarifelor la resursele energetice.

Chicu: Nu văd din ce surse ne putem aștepta la o creștere economică în 2025.
Chicu: Nu văd din ce surse ne putem aștepta la o creștere economică în 2025.

Într-un interviu, Chicu a subliniat că actualele tendințe economice nu indică un scenariu favorabil pentru dezvoltare, transmite noi.md.

„Prognozele economice pentru 2025, evident, reies din ceea ce am avut în 2024. Comerțul extern, în mod special exporturile, cad stabil în mediu. Avem informația pe 11 luni, o să apară în curând pe 12 luni. Avem informația că investițiile cad, iar la capitolul factori care ar putea impulsiona dezvoltarea economică stăm prost de tot. Nu văd, din contul la ce, ne putem aștepta la o creștere economică în 2025”, a declarat fostul premier. 

Chicu a menționat și impactul majorării ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei asupra mediului de afaceri și consumatorilor. „Ați văzut că BNM la două ședințe consecutive a majorat rata de bază, ceea ce înseamnă că creditele vor crește. Când cresc dobânzile la credite, asta înseamnă, pe de o parte, că business-ul nu are posibilitatea să crească, să construiască, sau să lărgească afacerea și, pe de altă parte, cei care au credite ipotecare duc mai mult la bancă în fiecare lună pentru rata bancară”, a explicat el. 

Fostul premier a adăugat că această situație va afecta consumul și, implicit, veniturile statului. „Dacă dumneavoastră duceați lunar până acum la bancă 5.000 de lei, acum o să duceți 7.000. Ceea ce înseamnă că 2.000 de lei, care îi cheltuiați dând un impuls unui agent economic, mergând la un magazin, nu mai ajungeți acolo, dar le dați la bancă. Respectiv, la ceilalți care vă așteaptă să cheltuiți acei 2.000 de lei nu cresc vânzările, dar scad. Dacă vânzările lor scad, ei plătesc mai puține impozite la stat, iar statul plătește mai puține salarii și pensii”, a spus Chicu.

În acest context, fostul premier susține că măsurile luate de autorități nu sunt orientate spre îmbunătățirea situației economice. „Toți acești factori despre care vorbim noi nu arată o prognoză optimistă pentru dezvoltarea economică, iar când vezi cu ce se ocupă în an electoral cei ce au grijă de economie și prim-ministru, și miniștrii, ei ies la împărțit ziare, credeți că anul acesta o să facă altceva?”, a concluzionat Ion Chicu.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat