theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
9 Decembrie 2025, 08:37
5 377
Copiază linkul
Link copiat

Catlabuga: Trebuie să promovăm produsele autohtone, dar nu putem închide granițele

Ministerul Agriculturii lucrează la un concept național pentru promovarea produselor locale, care ar trebui să asigure o mai mare vizibilitate pe raft pentru producătorii autohtoni.

Catlabuga: Trebuie să promovăm produsele autohtone, dar nu putem închide granițele.
Catlabuga: Trebuie să promovăm produsele autohtone, dar nu putem închide granițele.

În cadrul emisiunii „Мнение” de la 1TV, ministra Agriculturii, Liudmila Catlabuga, a declarat că se discută, printre altele, reguli speciale privind plasarea produselor de origine locală și controlul formării prețurilor, transmite tv8.md.

„La Minister am început să discutăm și să elaborăm, sper, împreună cu Ministerul Economiei, conceptul național de promovare a produsului autohton.

Cred că în curând vom prezenta acest concept, sper împreună cu colegii, pentru a stimula consumul intern”, a declarat Liudmila Catlabuga.

Conceptul ar urma să reglementeze întreg „drumul” produsului local până la consumator - de la intrarea pe raft, până la felul în care este poziționat în magazin și diferențiat față de import. 

„Acest concept național ar prevedea pe tot lanțul produsului. Mă refer atât la intrarea pe raft, cât și la accesul consumatorului la piețe direct, nu în ultimul rând, practici loiale în rețele. Trebuie să avem vizibilitate. Consumatorul trebuie să știe că acolo este plasat producătorul autohton, sau avem eticheta „produs de acasă”, „produs local”, a menționat ministra Agriculturii.

În discuțiile publice a apărut de mai multe ori ideea unei cote de 50% de produse locale pe rafturile magazinelor. Catlabuga spune că este doar o idee în analiză, dar subliniază importanța unui echilibru între producția autohtonă și importuri: „Nu cea mai bună soluție. Fermierii noștri sunt indignați de ce nu închidem hotarele și nu oprim importul. Avem economie de piață, acorduri bilaterale, noi exportăm, la noi se importă. (…) Vom reveni cu colegii să putem proteja prin diferite mecanisme (producătorul și procesatorul autohton)”.

În paralel, Ministerul derulează campania „Cumpăr bun de acasă”, pentru promovarea produselor locale în rândul consumatorilor „Vrem să câștigăm și încrederea consumatorului de acasă de a cumpăra și consuma local, fiindcă știm că 75% din prețul produsului rămâne în țară atunci când procurăm local. Totodată, poți susține un fermier, dezvolți o zona rurală, păstrăm locurile de muncă.”

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat