BNS: Moldovenii continuă să cheltuie cea mai mare parte a veniturilor pentru alimentație
Potrivit Biroului Național de Statistică, moldovenii continuă să se confrunte cu dificultăți financiare, în ciuda creșterii veniturilor.

În 2023, venitul mediu lunar a unui cetățean a fost de 4.915 lei. În orașe, veniturile au fost mai mari - 6.228 de lei, în timp ce în mediul rural această sumă a ajuns la doar 3.928 de lei, scrie newtv.md.
În același timp, cheltuielile medii lunare de consum per cetățean au fost estimate în 2023 la 4.248 de lei. În cazul orășenilor, cheltuielile au fost de 5.391 de lei, în timp ce sătenii au avut doar 3.388 de lei, BNS menționează că cea mai mare parte a cheltuielilor a fost destinată acoperirii necesarului de consum alimentar. Aproape 40 la sută din cheltuieli au fost orientate spre acest capitol. În cazul sătenilor, ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare a depășit 45 la sută, în timp ce orășenii au cheltuit 35 la sută din venituri pentru alimente.
Urmează cheltuielile pentru locuință, apă, electricitate și gaze naturale, care au înghițit 17,6 la sută din cheltuieli, iar pentru îmbrăcăminte și transport au fost alocate 7,8 la sută și, respectiv, șapte la sută. Celelalte cheltuieli au avut drept destinație procurarea de mobilier, dotarea și întreținerea locuinței - 5,3 la sută, sănătate - 4,4 la sută și telecomunicații - 4,3 la sută.


