Autoritățile pregătesc taxe pentru coletele din China: Este necesar
Autoritățile pregătesc taxe pentru coletele din China. Prim-ministrul Alexandru Munteanu a confirmat, în cadrul unei emisiuni TV, că o astfel de inițiativă este discutată împreună cu Ministerul Finanțelor.

„Da, discutăm acum cu Ministerul Finanțelor cum să reglementăm această activitate. Sunt multe întrebări legate de securitate, ce anume vine în aceste colete. Dar există și partea economică, pe care trebuie să o ajustăm. Vom introduce modificări. După toate discuțiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanțelor, aceste taxe sunt necesare”, a declarat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului nu a precizat deocamdată care va fi valoarea exactă a noilor taxe.
„Încă nu am finalizat cadrul de reglementare, dar imediat ce îl vom stabili, îl vom anunța”, a spus Munteanu.
Anterior, reprezentanții autorităților au menționat că nu vor fi aplicate taxe pentru colete cu o valoare mai mică de 150 de euro.
În iulie 2025, purtătorul de cuvânt al Guvernului de atunci, Daniel Vodă, a venit cu o declarație în legătură cu apariția în spațiul public a informațiilor despre posibile taxe suplimentare pentru comenzile online din străinătate.
Vodă a dat asigurări că nu sunt examinate modificări în impozitarea coletelor internaționale, inclusiv pentru achizițiile făcute prin platformele populare Temu, Shein, AliExpress sau iHerb. Mai mult, această chestiune nici nu a fost inclusă în planul de acțiuni al cabinetului de miniștri.
„În perioada electorală asistăm la o intoxicare și manipulare intenționată pe un subiect sensibil pentru oameni. Este iresponsabil să arunci în spațiul public zvonuri despre posibile scumpiri și taxe care nici nu sunt luate în considerare la nivel guvernamental”, a declarat Daniel Vodă.
Autoritățile au îndemnat atunci cetățenii să se informeze doar din surse oficiale verificate și să nu se lase influențați de panica provocată de „știrile economice” false.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


