Autoritățile au exclus ideea de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău
Ministerul Infrastructurii nu mai are în plan o eventuală concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău şi va dezvolta infrastructura aeroportuară din contul banilor pe care îi câştigă întreprinderea de stat.

Despre o eventuală concesionare se poate vorbi doar în cazul Aeroportului din Leadoveni (Bălţi), care nu mai este funcţional, iar pista nu mai poate fi utilizată, a admis vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii, transmite mold-street.com.
„În cazul Aeroportului Internațional Chișinău, eu nu susţin o astfel de soluţie şi am renunţat de a discuta cu eventualii investitori încă din luna ianuarie a acestui an”, a precizat vicepremierul.
Potrivit lui Bolea, Guvernul are o nouă strategie de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, renunțând şi la planul de a construi un terminal complet nou la Aeroportul Internațional Chișinău în favoarea unei extinderi a celui existent. Proiectul de extindere prevede adăugarea a 5.000 de metri pătrați la terminalul actual, ceea ce reprezintă o creștere cu 30% a suprafeței. Costul estimat al lucrărilor este de circa 170 de milioane de lei, sumă care va fi acoperită integral din veniturile proprii ale aeroportului, fără a recurge la împrumuturi.
În opinia ministrului, această abordare prudentă va permite aeroportului să nu majoreze taxele pentru companiile aeriene – un factor crucial pentru atragerea și menținerea operatorilor low-cost, care au contribuit la creșterea semnificativă a traficului de pasageri.
În paralel cu modernizarea Aeroportului din Capitală, Ministerul Infrastructurii a demarat şi un plan ambițios pentru revitalizarea Aeroportului Mărculești, situat în nordul țării. A fost comandat un master plan nou în locul celui vechi, pentru a analiza soluţiile de a dezvolta infrastructura aeroportuară din Republica Moldova. În cazul aerodromului existent la Mărculeşti scopul este de a-l transforma într-un aeroport funcțional, care să servească drept hub regional.
„În acest sens, Aeroportul Mărculești, care în prezent găzduiește companii de reparații a avioanelor și face parte dintr-o zonă economică liberă, va trece sub administrarea Aeroportului Internațional Chișinău. Această măsură face parte dintr-o viziune mai largă de descentralizare și de stimulare a dezvoltării economice în regiunea de nord”, a menţionat ministrul.
Potrivit lui, master planul va oferi o analiză detaliată și va trasa pașii concreți pentru modernizarea pistei și a infrastructurii conexe.
În opinia lui Bolea, strategia duală a Guvernului – extindere prudentă la Chișinău și dezvoltare strategică la Mărculești – are ca scop consolidarea poziției Republicii Moldova ca un punct important pe harta transportului aerian regional, asigurând în același timp o gestionare financiară responsabilă a activelor statului. Se preconizează că extinderea la Chișinău va fi finalizată în anul 2026, contribuind la fluidizarea traficului și la îmbunătățirea confortului pasagerilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


