theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 Mai 2025, 20:17
3 967
Copiază linkul
Link copiat

Audit financiar la Ministerul Agriculturii: Subvenții, înregistrate greșit

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul auditului financiar asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) pentru exercițiul bugetar încheiat la 31 decembrie 2024.

Audit financiar la Ministerul Agriculturii: Subvenții, înregistrate greșit.
Audit financiar la Ministerul Agriculturii: Subvenții, înregistrate greșit.

Auditul a identificat abateri semnificative în evidența contabilă a subvențiilor acordate în avans, gestionate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), instituție subordonată MAIA, scrie noi.md.

Deși Ministerul Finanțelor a oferit îndrumări metodologice privind tratamentul contabil al acestor subvenții, AIPA le-a aplicat doar parțial, conformându-se exclusiv celor care vizau autoritățile publice locale de nivelul I, și neaplicând prevederile referitoare la subvențiile acordate în avans persoanelor juridice și fizice.

Ca rezultat: 

  • Subvenții în valoare de 82,5 milioane lei au fost înregistrate incorect în evidența contabilă; 
  • S-a produs o supraevaluare a contului „Alte creanțe ale autorităților/instituțiilor bugetare”; 
  • S-a produs o subevaluare a contului „Subvenții acordate întreprinderilor private”; 
  • Rezultatul financiar al AIPA a fost supraevaluat cu 82,5 milioane lei, influențând negativ acuratețea raportului financiar consolidat al MAIA.

Pe lângă constatarea care a fundamentat opinia cu rezerve, Curtea de Conturi a identificat și o serie de aspecte-cheie de audit, care au fost considerate deosebit de importante pentru înțelegerea activității financiare a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în anul 2024, și anume:

  • Recunoașterea valorii clădirilor fără valoare contabilă. Ministerul nu a stabilit valoarea de intrare pentru 23 de clădiri fără valoare, primite gratuit în 2023;
  • Lacune privind auditul intern. Din opt posturi de audit intern planificate, doar trei sunt ocupate. Lipsa unui audit intern funcțional limitează capacitatea de gestionare a riscurilor și eficiența proceselor;
  • Control intern managerial insuficient. Doar două din 15 entități subordonate au evaluat controlul intern ca fiind conform. Controlul intern insuficient a afectat calitatea situațiilor financiare consolidate ale MAIA;
  • Nereguli privind înregistrarea terenurilor. Unele terenuri (2,84 de hectare) sunt înregistrate greșit pe APP, deși aparțin domeniului fondului apelor și trebuie gestionate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare;
  • Discrepanțe în evidența clădirilor. Din 544 clădiri gestionate, doar 321 sunt incluse în HG nr.351/2005. Este necesară completarea Anexei nr.14 cu 223 de clădiri, inclusiv cele fără acte de proprietate.
  • Discrepanțe în înregistrarea clădirilor. Dintre cele 544 de clădiri administrate, doar 321 sunt incluse în Regulamentul Guvernului nr. 351/2005. Este necesară completarea Anexei nr. 14 cu 223 de clădiri, inclusiv cele fără titlu de proprietate;
  • Probleme în planificarea bugetară a instituțiilor la autogestiune. Oficiul Național al Viei și Vinului și Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii au primit eronat cod de executor bugetar, contrar normelor. Aceste entități trebuie să fie finanțate direct de MAIA prin ECO 263, fără atribuirea codului org.2, pentru a evita raportări contabile paralele și confuzii privind statutul bugetar.

Reprezentanții Ministerului sau ai AIPA nu au venit, deocamdată, cu vreun comentariu.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat