Vento Retail anunță suspendarea temporară a comercializării carburanților în 42 de stații PECO Ⓟ
Vento Retail anunță suspendarea temporară a comercializării carburanților în 42 de stații PECO, în urma unei prescripții emise de autorități pe 4 noiembrie 2026.

În data de 4 noiembrie 2026, VENTO RETAIL S.R.L. a primit Prescripția seria PM nr. 0067, emisă de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, prin care se interzice utilizarea sistemelor de măsurare de tip KVERTI-K începând cu ora 16:00 a aceleiași zile.
Prescripția vizează 42 de stații din rețeaua VENTO și determină suspendarea temporară a comercializării carburanților în stațiile afectate, fără a presupune închiderea integrală a acestora.
Sistemele respective sunt funcționale și dețin buletine de verificare metrologică valabile. La momentul achiziției și punerii în funcțiune, acestea dețineau certificatul de aprobare de model necesar.
Compania a solicitat autorităților competente analizarea situației și stabilirea unui termen rezonabil de conformare, astfel încât să fie asigurată continuitatea aprovizionării clienților, în special în contextul stării de urgență în sectorul energetic.
Până la clarificarea situației, echipa VENTO RETAIL întreprinde toate măsurile necesare pentru identificarea unor soluții și reluarea comercializării carburanților în cel mai scurt timp posibil, astfel încât impactul asupra clienților și partenerilor să fie minim.
Vom comunica operativ orice modificare privind comercializarea carburanților în stațiile afectate.
Pentru orice informații suplimentare, clienții și partenerii pot apela Linia Fierbinte VENTO, la numărul 0 (79) 112113, disponibilă NONSTOP, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Compania regretă inconveniențele create și mulțumește clienților și partenerilor pentru înțelegere și încredere.