theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Mai 2025, 09:00
74 350
Copiază linkul
Link copiat

Noi restricții pentru proprietarii de mașini pe motorină, impuse de UE

Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în UE, în special pentru mașinile cu o vechime destul de mare al căror kilometraj a depășit 150.000.

Noi restricții pentru proprietarii de mașini pe motorină, impuse de UE.
Noi restricții pentru proprietarii de mașini pe motorină, impuse de UE.

Autoritățile Uniunii Europene pregătesc noi restricții pentru vehiculele mai vechi, care vor afecta milioane de șoferi. Noua directivă de la Bruxelles vizează vehiculele mai vechi de 10 ani, deoarece se consideră că vârsta lor contribuie la numărul mare de accidente rutiere de pe continent, scrie adevarul.ro.

De aceea, inspecția tehnică anuală va deveni obligatorie în toate statele membre ale UE.

În unele țări, precum Bulgaria, inspecțiile tehnice auto sunt deja obligatorii în fiecare an, în timp ce în Germania, de exemplu, vehiculele sunt inspectate la fiecare doi ani. Prin urmare, presa germană a evaluat această propunere ca fiind „disproporționată și împovărătoare, în special pentru șoferii cu vehicule mai vechi, dar bine întreținute”.

Experții subliniază că această decizie arată neputința Bruxelles-ului de a reduce numărul deceselor în trafic, așa că recurge la cea mai simplă explicație: „vehiculele mai vechi sunt mai predispuse la defecțiuni”.

Filtrul de particule este foarte costisitor

Dar acesta nouă regulă nu e tot, blocul comunitar luând în calcul impunerea unei alte măsuri, care va afecta serios buzunarele proprietarilor de mașini diesel.

Noua inițiativă vizează milioanele de vehicule diesel care nu au filtru de particule diesel (DPF) - sau, deși sunt montate din fabrică, proprietarii l-au îndepărtat ulterior.

Filtrele DPF moderne se regenerează automat în timpul mersului, dar la vehiculele utilizate în principal în oraș, defectarea lor apare după aproximativ 150.000 de kilometri parcurși.

Înlocuirea filtrului DPF este foarte scumpă - în funcție de model, prețul poate ajunge la 3.000 de euro.

Din cauza costului ridicat, mulți șoferi decid să scoată filtrul atunci când acesta se defectează.

Prin urmare, în prezent există milioane de vehicule diesel fără filtre de particule pe drumurile europene, iar numărul lor exact nu poate fi determinat. Inspecțiile tehnice nu măsoară cantitatea de particule din gazele de eșapament, iar singura modalitate de a determina dacă filtrul este prezent ar fi o inspecție completă a sistemului de evacuare - ceea ce este practic imposibil.

Bruxelles-ul vrea să pună capăt acestui lucru: dacă noua măsură intră în vigoare, proprietarii de mașini diesel fără DPF vor fi obligați să reinstaleze filtrul. Altfel, vehiculele lor nu vor putea trece inspecția tehnică.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat