Porsche a înregistrat o scădere de 10% a volumului vânzărilor în 2025
Producătorul auto german Porsche a înregistrat o scădere a vânzărilor mondiale în 2025 cu 10%, până la 279.400 de automobile, comparativ cu 310.700 anul precedent.

Compania leagă scăderea vânzărilor de încetinirea pieței auto din China și de încetarea producției modelelor 718 Boxster și 718 Cayman. În plus, Porsche a trecut la o strategie axată pe „valoare, nu volum”.
Cel mai mare teritoriu de vânzare a rămas America de Nord, unde livrările au rămas aproape neschimbate, atingând 86.200 de mașini. În Europa, vânzările au scăzut cu 13%, până la 66,300 de automobile, iar în Germania cu 16%, până la 29.960. Cea mai puternică scădere a fost înregistrată în China — minus 26%, până la 42.000 de mașini, din cauza cererii slabe în segmentul de lux și a creșterii concurenței, mai ales pe piața mașinilor electrice.
Modelul Macan a rămas cel mai vândut — 84.300 de unități. Ponderea mașinilor electrice în totalul vânzărilor a crescut la 22%, iar cea a hibrizilor la 12%. În Europa, pentru prima dată, vânzările mașinilor electrice au depășit pe cele ale vehiculelor cu motoare cu ardere internă.
Din cauza cererii mai slabe pentru mașinile electrice de lux, inclusiv Taycan, Porsche a anunțat încă din septembrie 2025 o ajustare a planurilor sale de dezvoltare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


