Compania Geely va absorbi integral brandul Zeekr
Geely anunță că a semnat un acord de fuziune cu compania sa „fiică”, Zeekr.

Geely Automobile va achiziționa toate acțiunile rămase ale companiei Zeekr (aproximativ 40%) până în trimestrul IV al acestui an, după care brandul va fi delistat de la Bursa de Valori din New York (NYSE). Se așteaptă ca fuziunea cu Geely să crească eficiența Zeekr și să îi permită să se concentreze pe dezvoltare, fără grija investitorilor, transmite motor.ru.
Acționarilor companiei Zeekr li se vor oferi două opțiuni. Ei vor putea primi bani pentru acțiuni, aproximativ 2,7 dolari SUA pentru fiecare, sau le vor putea schimba cu acțiuni Geely Auto. Astfel, pentru o acțiune Zeekr vor primi 1,23 acțiuni Geely.
Valoarea totală a brandului Zeekr la momentul încheierii tranzacției este de aproximativ 6,8 miliarde de dolari. În urma achiziției, cota deținută de Geely va crește de la 62,8% la 100%.
Brandul Zeekr a fost lansat în 2021, iar listarea la bursă a avut loc abia în mai 2024. În primul trimestru al acestui an, Zeekr Technology, care a fost recent fuzionat cu Lynk & Co, a vândut peste 114.000 de automobile, înregistrând o creștere de 21,1% față de anul trecut. Doar marca Zeekr, separat, a vândut 41.000 de mașini, cu 25,2% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.