Un avocat a explicat în ce cazuri poate fi evacuat un automobil
Evacuarea mașinilor parcate neregulamentar poate fi aplicată acum doar în anumite cazuri.

Legea permite ridicarea mașinilor doar în situații excepționale — de exemplu, dacă automobilul blochează trecerea, trecerea de pietoni, accesul pentru serviciile speciale sau persoanele cu dizabilități. În celelalte cazuri, șoferilor li se aplică amendă, dar nu evacuarea mașinii, a explicat avocatul Marin Jalbă, transmite Radio Moldova.
Modificările legislative, intrate în vigoare în octombrie 2025, prevăd că mașinile trebuie evacuate doar în cazul unor încălcări specifice.
„Anterior, legislația era prea permisivă — evacuau practic toate mașinile. Acum, într-adevăr, din octombrie 2025 au fost stabilite condiții concrete. Acest lucru s-a întâmplat în spiritul colaborării între societate și Poliție. Codul contravențional stabilește procedura și condițiile în care o mașină poate fi evacuata. Și aceste condiții s-au redus semnificativ”, a declarat Marin Jalbă.
Potrivit lui, principalele cazuri când o mașină poate fi evacuata sunt:
- dacă blochează alte mașini sau trecerea;
- dacă este parcată pe trecerea de pietoni sau chiar lângă aceasta;
- dacă se află pe o zonă verde;
- dacă blochează accesul persoanelor cu dizabilități;
- dacă împiedică trecerea transportului special, inclusiv a mașinilor de pompieri.
După evacuarea și transportarea mașinii, inspectorul este obligat să anunțe proprietarul prin diverse metode. De aceea, șoferilor li se recomandă să lase în mașină un număr de telefon de contact, vizibil.
„Dacă nu este posibilă identificarea proprietarului sau utilizatorului mașinii, se anunță serviciul de gardă al poliției, care centralizează toate informațiile. Proprietarul poate suna acolo. Angajații Poliției fac acest lucru înainte de evacuarea mașinii, deși legea nu prevede explicit acest lucru. Dar nu îndemnăm pe nimeni să încalce regulile, amenda va fi oricum aplicată”, a menționat avocatul.
Marin Jalbă a subliniat că, dacă mașina este parcată incorect, dar șoferul a reușit să ajungă înainte de începerea evacuării, acest lucru nu îl scutește de amendă.
„Legea prevede că, dacă proprietarul se apropie, Poliția este obligată să îi permită să mute mașina. Mai mult, dacă proprietarul lipsește, dar există o persoană care are acces la mașină și permis de conducere, Poliția poate permite și acestei persoane să mute automobilul”, a explicat el.
Potrivit avocatului, dacă procesul de evacuare nu a început încă, nu este necesară plata serviciilor de ridicare a mașinii. Dacă mașina este deja pe platforma de evacuare, se plătesc doar serviciile de încărcare.
De asemenea, a menționat că parcările sunt obligate să elibereze mașinile practic în orice moment al zilei, fără a aștepta sfârșitul weekendului sau al perioadei nocturne.
Șoferii au dreptul să conteste amenzile, însă o astfel de procedură poate fi economic dezavantajoasă.
„Pentru contestarea amenzilor este stabilită o taxă de 200–250 de lei. În plus, există cheltuieli pentru deplasarea la judecătorie și serviciile avocatului, iar uneori acestea pot costa la fel de mult ca amenda sau chiar mai mult”, a spus Jalbă.
El a amintit că, în cazul recunoașterii încălcării, șoferul poate beneficia de posibilitatea de a plăti doar o parte din amendă în termenul stabilit.


