Vladimir Putin anunță prioritățile armatei ruse pentru anul 2017
Președintele Vladimir Putin a trasat joi, 22 decembrie, prioritățile armatei ruse pentru 2017, în contextul învățămintelor intervenției militare în Siria și a climatului de confruntare cu SUA.

Cele mai importante fiind consolidarea forței de descurajare nucleară, modernizarea armamentului convențional și supravegherea frontierelor, scrie France Presse.
„Astăzi suntem mai puternici decât orice agresor potențial. Oricare!”, a punctat Putin în fața a sute de generali și alți ofițeri ai armatei. El s-a exprimat astfel la finele unui an în care s-a impus ca stăpân al jocului în conflictul sirian, unde aviația militară rusă desfășoară operațiuni în sprijinul trupelor președintelui Bashar al-Assad.
Indicațiile date de liderul rus survin și în timp ce dialogul Moscovei cu Washingtonul este înghețat, termen folosit chiar de Kremlin. Dar înlocuirea lui Barack Obama de către Donald Trump dă totuși Rusiei speranța unei reluări a acestui dialog sub noua Administrație americană pe o nouă bază pentru a tempera tensiunile bilaterale provocate în special de conflictele din Siria și Ucraina.
„Trebuie întărit potențialul militar al forțelor nucleare strategice, înainte de toate cu ajutorul sistemelor de rachete capabile să garanteze străpungerea sistemelor de apărare antirachetă existente sau viitoare”, a mai spus joi președintele rus, poziție ce confirmă îngrijorarea Kremlinului fața de scuturile antirachetă ale SUA amplasate în România și Polonia.
Deși NATO insistă că aceste instalații sunt pur defensive împotriva unei eventuale amenințări venite dinspre țări cum ar fi Iranul, Rusia consideră că ele afectează echilibrul geostrategic și capacitatea ei de descurajare nucleară.
Totuși, consolidarea arsenalului nuclear rus nu este o idee nouă. Președintele Putin a anunțat încă din iunie 2015 desfășurarea a peste 40 de noi rachete balistice intercontinentale capabile să treacă inclusiv de cele mai sofisticate sisteme de apărare antiaeriană. Atunci el a acuzat NATO că, prin instalarea scuturilor antirachetă, atrage Rusia într-o nouă cursă a înarmării și Alianța Nord-Atlantică rupe astfel echilibrul militar menținut în Europa în perioada post-sovietică.
Pe de altă parte, încă de la sfârșitul anului 2014 noua doctrină militară a Rusiei menționa Alianța ca fiind o amenințare fundamentală la adresa securității acestei țări care alocă apărării 21% din cheltuielile bugetare, un procent semnificativ, dar care în valoare absolută înseamnă cu mult sub bugetul apărării al SUA. Însă acest procent confirmă și lansarea Rusiei într-un program costisitor de modernizare a tuturor categoriilor de arme, inițiativă ce se desfășoară concomitent cu desfășurarea de trupe suplimentare în sectorul de vest, în apropierea flancului estic al NATO.
„Trebuie să fim atenți la orice schimbare în echilibrul de forțe și în situația politico-militară în lume și mai ales la frontierele ruse. Și să ne revizuim din timp planurile pentru a elimina amenințările potențiale împotriva țării noastre”, a mai indicat Putin în intervenția sa de joi.
Totuși, doctrina militară a Rusiei nu menționează posibilitatea ca această țară să recurgă la un atac nuclear preventiv, situațiile care ar antrena folosirea armelor nucleare fiind doar o agresiune împotriva Rusiei sau a aliaților ei, ori în cazul unei amenințări ce privește însăși existența statului rus.
Președintele Rusiei estimează că în prezent procesul de modernizare a forțelor nucleare ruse este realizat în proporție de 60%, proces care vizează bombardierele strategice, rachetele balistice intercontinentale și submarinele nucleare.
Războiul din Siria a oferit Rusiei și ocazia de a-și testa noile arme convenționale în condiții reale de luptă, printre echipamentele testate numărându-se rachetele de croazieră lansate de pe submarine, bombardierele cu rază lungă de acțiune, dar și unicul ei portavion, Amiral Kuznețov.


