theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Сентября 2016, 16:24
525
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Vălul islamic ar trebui interzis în fotografiile din paşapoarte, a declarat un politician elveţian

Walter Wobmann, membru al Partidului Poporului elveţian, a declarat că este nedreaptă purtarea vălului islamic în fotografiile din paşapoarte, în vreme ce alte articole vestimentare folosite pentru acoperirea capului sunt interzise, informează site-ul The Independent.

Vălul islamic ar trebui interzis în fotografiile din paşapoarte, a declarat un politician elveţian.
Vălul islamic ar trebui interzis în fotografiile din paşapoarte, a declarat un politician elveţian.

Potrivit cotidianului elveţian Blick, Walter Wobmann a mai organizat campanii împotriva purtării minaretelor şi burkelor.

„Este inacceptabil să poţi purta un văl islamic în fotografie, dar nu o şapcă. Aceasta nu este o chestiune a libertăţii religioase, ci a tratamentului egal”, a afirmat Walter Wobmann.

Conform reglementărilor oficiale, în Elveţia este permisă purtarea vălului islamic în fotografiile paşapoartelor sau carnetelor de şoferi, din motive religioase, atâta timp cât chipul din fotografie poate fi uşor de identificat.

Atunci când a fost întrebat dacă intenţionează organizarea unei campanii pentru interzicerea purtării vălului islamic în paşapoarte, Walter Wobmann a afirmat că aşteaptă un răspuns din partea Consiliului Federal înainte de a se decide asupra noilor măsuri.

În Marea Britanie şi Statele Unite, este permisă în fotografiile din paşaport purtarea vălului islamic din motive religioase, fiind necesară o scrisoare adiţională în care să se enunţe că acest fapt este solicitat din motive religioase, potrivit Ziarului Financiar.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована