theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Июля 2015, 14:50
5 928
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un prinţ saudit îşi donează întreaga avere de 32 de miliarde de dolari

Prinţul saudit Al-Waleed bin Talal îşi va dona întreaga avere de 32 de miliarde de dolari în scopuri caritabile, pe parcursul următorilor ani, scrie Newser.com.

Un prinţ saudit îşi donează întreaga avere de 32 de miliarde de dolari

Banii vor merge către organizaţia de caritate a prinţului, Al-Waleed Philantropies, şi vor ajuta comunităţile nevoiaşe. Printre scopurile organizaţiei se numără eradicarea bolilor, aducerea electricităţii în satele izolate, construirea de orfelinate şi şcoli, dar şi acţiuni pentru împuternicirea femeilor în societate.

Până acum, Al-Waleed bin Talal a donat deja 3,5 miliarde de dolari din averea sa către Al-Waleed Philantropies. Astfel, sauditul se alătură unor nume ca Bill Gates, Warren Buffett sau Mark Zuckerberg, alţi miliardari care au donat sume importante pentru caritate.

''Filantropia este o parte a credinţei mele islamice'', a spus bin Talal chiar în timpul Ramadanului, perioadă în care musulmanii sunt încurajaţi să facă acte de caritate şi să îi ajute pe cei nevoiaşi.

Al-Waleed bin Talal (60 de ani) şi-a construit averea prin intermediul firmei sale, Kingdom Holding Company, care deţine acţiuni la companii ca Apple, Twitter sau Citigroup, scrie Newser.com.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована