Un nou gard de sârmă ghimpată apare în Europa
Slovenia a început, miercuri, ridicarea unui gard de sârmă ghimpată pe segmente ale frontierei cu Croaţia. În cursul nopţii, mai multe camioane cu sârmă ghimpată au ajuns la frontiera dintre cele două ţări.

„Bariera metalică nu are scopul blocării imigranţilor care vor să vină în Slovenia. Este vorba de dirijarea lor spre puncte de trecere”, a declarat Bostjan Sefici, secretar de stat în Ministerul sloven de Interne.
Peste 170.000 de imigranţi provenind din Orientul Mijlociu şi din Africa au traversat frontiera croato-slovenă începând de la jumătatea lunii octombrie, după ce Ungaria a închis frontiera cu Serbia.
Aproximativ 30.000 de extracomunitari – majoritatea îndreptându-se spre Austria şi Germania – urmează să ajungă în Slovenia în următoarele zile.
1,2 milioane de refugiaţi şi imigranţi au intrat în Uniunea Europeană în primele zece luni ale anului, adică de patru ori mai mult decât în tot anul trecut.


