Un cunoscut actor din „Harry Potter” a debutat ca luptător MMA
Actorul Josh Herdman, cunoscut mai ales pentru rolul lui „Gregory Goyle” din seria de filme „Harry Poter”, a renunţat temporar la lumea filmului, scrie realitatea.net.

Artistul în vârstă de 28 de ani îşi doreşte acum o carieră şi în lumea sportului. Mai exact, Josh Herdman a debutat recent ca luptător MMA.
Primul său meci a fost disputat în Lodra, împotriva polonezului Janusz Walachowski, pe care l-a şi învins.
Potrivit metro.co.uk, înainte de a face tranziţia către MMA, actorul a făcut antrenamente de jujitsu timp de cinci ani.
Herdman spune totuşi că va continua să meargă la audiţii pentru filme, chiar dacă în ultima vreme s-a dedicat mai mult sportului.
„Nu văd neapărat asta ca pe o schimbare de carieră, sunt pasionat atât de actorie, cât şi de luptele MMA”, a explicat el.


