theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Февраля 2018, 18:46
429
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Turcia: Un cercetător al NASA americano-turc, condamnat la închisoare pentru legături cu clericul Gulen

Un om de ştiinţă cu dublă cetăţenie, turcă şi americană, angajat al agenţiei spaţiale NASA, a fost condamnat de un tribunal din Turcia la 7 ani şi jumătate de închisoare, într-un verdict criticat de Departamentul de Stat al SUA, a transmis vineri agenţia privată Dogan, preluată de dpa.

Un cercetător al NASA americano-turc, condamnat la închisoare pentru legături cu clericul Gulen.
Un cercetător al NASA americano-turc, condamnat la închisoare pentru legături cu clericul Gulen.

Serkan Golge, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit vinovat de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA din 1999 şi acuzat de regimul de la Ankara de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016, transmite Agerpres.

Golge a fost arestat la scurt timp după tentativa de puci, în timp ce se afla în vacanţă cu familia în Turcia, ţara sa de origine. El a fost acuzat de spionaj şi terorism.

Conform purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, guvernul SUA se declară profund preocupat de condamnarea fără dovezi credibile a cercetătorului de la NASA.

,,Vom continua să monitorizăm îndeaproape acest caz, împreună cu cele ale altor cetăţeni americani a căror persecutare în baza stării de urgenţă ridică îngrijorări serioase cu privire la respectarea independenţei justiţiei", a declarat Heather Nauert, cerând ridicarea stării de urgenţă în Turcia.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована