TOP 10 cei mai respectaţi lideri din lume
Președintele rus Vladimir Putin a ocupat doar locul 8 în topul celor mai populari lideri mondiali, alcătuit de Gallup International, în baza unui sondaj global, la care au participat aproape 64 de mii de oameni din 65 de ţări.

Potrivit experților, aproximativ o treime din respondenți au declarat că au o părere bună despre Putin. Tonul negativ, faţă de liderul rus, l-au manifestat 43 la sută dintre respondenţi. Popularitatea lui Putin este în creștere în Asia, în special în China și India, dar în declin în restul lumii, unde este văzut drept aţâţător de războaie.
Cel mai popular liderul mondial este președintele SUA Barack Obama. Activitățile sale sunt evaluate pozitiv de trei din cinci respondenţi (aproximativ 59%), în timp ce comentarii negative au fost făcute doar de 29% din oameni.
Experții notează diferențele semnificative în dinamica popularităţii celor doi lideri mondiali – Putin şi Obama. „Pe scena mondială, Obama rămâne cel mai popular lider, dar în propria ţară ratingul său este în scădere în ultimii ani. În același timp, Putin este extrem de apreciat în țară, dar reputația sa globală este mai puțin pozitivă” – a declarat președintele WIN /Gallup International, Jean-Marc Leger.
Între Obama (locul 1) și Putin (8) apar alţi lideri globali, mai populari decât preşedintele rus. Este vorba despre cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron, președintele francez Francois Hollande, primul-ministrul Indiei, Narendra Modi, preşedintele brazilian Dilma Rousseff şi preşedintele chinez Xi Jinping.
Pe locurile 9 şi 10 se află regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdul Aziz Al Saud, respectiv președintele iranian Hassan Rohani.
În comparaţie cu alţi ani, nici revistele nu l-au iertat pe Putin. Exceptând Forbes, care l-a nominalizat în topul celor mai influenţi oameni din lume – „pentru că face ce vrea”, alte reviste fie l-au ignorat fie l-au ironizat. Astfel, Foreign Policy l-a inclus pe președintele Rusiei în ratingul „gânditorii globali 2015” la categoria „factori de decizie”. Potrivit publicaţiei, președintele rus a câștigat acest titlu pentru „rolul lui de pacificator, care aruncă bombe”.
Revista Time a ales omul anului pe cancelarul german Angela Merkel, care „a condus reacţia lumii la răpirea de către Vladimir Putin a unei părţi din Ucraina”.


