Șefii băncilor europene câștigă în jumătate faţă de omologii lor americani
Directorii marilor băncilor europene câştigă mai puţin de jumătate decât omologii lor americani, în condiţiile în care remuneraţia medie în Europa a scăzut cu 6% între 2010 şi 2014 în timp ce în SUA a crescut cu 15%, arată un articol publicat în Financial Times.

Potrivit datelor analizate de PwC pentru Financial Times, anul trecut directorii generali ai celor mai importante bănci europene active pe plan internaţional au câştigat, în medie, 4,8 milioane lire sterline, incluzând salariul de bază, bonusurile şi stimulentele pe termen lung, comparativ cu un pachet mediu de 10 milioane de lire sterline plătit directorilor primelor cinci bănci americane. Deşi şefii băncilor europene se situează în urma rivalilor americani de mai mulţi ani, în prezent decalajul a atins cel mai mare nivel, scrie Agerpres.
Această tendinţă divergentă vine într-un moment în care industria bancară globală este supusă la presiuni în urma înăspririi reglementărilor, competiţiei acerbe şi a creşterii economice anemice. Băncile europene au fost lovite grav de aceste provocări, în special diviziilor lor de investiţii, scrie Realitatea.md.
În prima jumătate a acestui an primele cinci bănci americane au strâns mai mult de o treime din comisioanele din industria globală de investment banking, dublu faţă de cele 17% cât reprezintă comisioanele primite de primele cinci bănci europene.
O posibilă explicaţie este că băncile americane, care au fost rapid recapitalizate şi restructurate după criza din 2008, au investit constant în extinderea operaţiunilor în timp ce băncile europene au fost afectate de schimbări de management. Credit Suisse, Deutsche Bank, Barclays şi Standard Chartered au schimbat recent directorii generali iar simultan au fost presate de organismele de reglementare pentru a-şi diminua activele şi a creşte capitalul.


