Senatorul român Dan Șova, reținut de DNA
Senatorul român din partea Partidului Social-Democrat Dan Șova a fost reținut, astăzi, de Direcția Națională Anticorupție.

El este acuzat că ar fi luat mită în valoare de 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între o firmă de avocatură și CET Govora.
Dan Șova a fost reținut, joi, de procurorii DNA România. În ședința de plen a Senatului, solicitarea DNA de încuviințare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului a primit aviz pozitiv, după ce majoritatea membrilor au votat „pentru” a da curs cererii procurorilor. Chiar dacă votul a fost secret, deputații din partea Partidului Național Liberal și al Partidului Social Democrat au anuțat că vor susține solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, după ce cinci membri ai Comisiei Juridice din Senatul românesc au transmis un raport favorabil în acest sens.
Dan Șova neagă orice implicare în acest dosar, declarând că procurorii „nu au nicio probă” care ar dovedi vinovăția sa, iar el nu reprezintă un pericol public, așadar nu vede rezonabilă decizia de a fi plasat în arest preventiv.
„S-a prezentat în faţa dvs un dosar de 3000 de file, acel dosar se referă la două infracţiuni- abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Din cele 3000 de file doar 60 de pagini sunt legate de mine. Nu sunt probe, sunt un denunţ si ordonanţele procurorilor. În afară de denunţ nu există nicio probă, există un denunţ. Atât”, a menționat senatorul român, citat de Mediafax.
Potrivit procurorilor DNA, Dan Șova, în perioada anilor 2011-2014, a pretins sume bănești de la persoana care a și făcut denunțul. Acesta i-ar fi cerut o recompensă în valoare de 100.000 de euro în schimbul traficării de influență pe care o deținea asupra directorului general al Centralei de Energie Termică Govora SA, Mihai Bălan, pentru a-l face să semneze un contract de asistenţă juridică cu o firmă de avocatură. Numele directorului CET, așadar, figurează într-un dosar care le-a permis procurorilor anticorupție să dispună reținerea sa, iar, mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea lui Bălan în arest preventiv.
Menționăm că nu este pentru prima dată când senatorul Dan Șova se află pe banca acuzațiilor. În lunile martie și iunie a.c., DNA a mai transmis solicitări senatorilor de a vota pentru retragerea imunității parlamentare a lui Șova, acesta figurând în Dosarul Turceni-Rovinari, fiind trimis în judecată alături de fostul premier al României - Victor Ponta, însă cererea procurorilor a fost respinsă. În așa fel, acesta reprezintă al doilea dosar în care Dan Șova este acuzat de acte de corupție.


