Saakaşvili, stropit cu apă de Avakov, în Rada reformelor
Mihail Saakaşvili, guvernatorul Odesei, şi Arsen Avakov, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, la un pas de încăierare în Rada reformelor de la Kiev.

Drept motiv au fost perspectivele privatizării uzinei portuare din Odesa. Avakov i-a aruncat lui Saakaşvili cu apă în faţă, iar ulterior a comentat incidentul pe pagina sa de Facebook.
„Domnul Saakașvili, drept răspuns la întreberea mea, de ce în chestiunea Uzinei Portuare din Odesa, el a discutat cu oligarhul rus de la Uralhim ... și cum această discuție are legătură cu Uzina Portuară din Odesa ... a pierdut controlul”, scrie Avacov.
Potrivit ministrului de Interne, Saacașvili și-a ridicat vocea, acuzându-l de acte de corupție
„Șeful regiunii Odesa a început să strige la mine: „nimeni nu are dreptul să vorbească în așa hal cu Mihail Saacașvili ... ești un ministru corupt ... iar eu sunt cinstit” a început să ma acuze și să mă insulte”, menționează ministrul ucrainean.
În timpul acestor schimburi de replici dure, Avacov l-a stropit pe Saakașvili cu apă și l-a numit drept un oaspete al Ucrainei, nicidecum un cetățean al acestei țări.
„Nu am mai văzut un astfel de populist. Nu mă lăsa să spun nimic- întrerupea toată lumea, inclusiv Președintele. Nu am de gând să tolerez grosolănia unui militant ticălos, care caută un motiv pentru demisie, după ce lucrul la locul său de muncă a fost eșuat”, a menționat Avacov
Avacov susține că uzina de pe lângă portul Odesei trebuie vândută deschis unei companii occidentale. Peste câtva timp de la cele întâmplate, au început să apară detalii noi. Astfel Saakașvili a cerut ca înregistrările video de la eveniment, ca să fie făcute publice, iar deputatul ucrainean, Serghei Leșcenco, a scris într-o postare pe Facebook că ministrul de interne, dar și premierul Arseni Iațeniuc, au cerut de la Saakașvili să părăsească Ucraina. La rândul său, deputatul Mustafa Naiem i-a sugerat șefului statului să facă publice înregistrările de la incident, iar utilizatorii rețelelor de socializare din Ucraina au susținut inițiativa.
După câteva ore de la aceste ciocniri, Saakașvili a organizat o conferință de presă în care și-a exprimat propriul punct de vedere asupra conflictului. Guvernatorul regiunii Odesa a subliniat că este mândru că deține cetățenia Ucrainei și nu se consideră a fi un simplu invitat pe teritoriul acestei țări, după cum l-a numit Avacov.
Între timp, purtătorul de cuvânt al președintelui Petro Poroșenco, Sveatoslav Țegolko, a declarat că asemenea incidente reprezintă „o rușine pentru țară”.
Mass-media ucraineană a amintit și despre incapacitatea ministrului de Interne de a se abține de la comentarii și acțiuni răutăcioase în cadrul aparițiilor publice ale acestuia, despre incidentul în care Avacov mai avea puțin până a-l bate pe deputatul poporului Oleg Kalașnikov în timpul emisiei directe la unul dintre posturile de televiziune locale TBi.
Mai mult de atât, au fost publicate și declarațiile lui Mihail Saakașvili în care guvernatorul asigură că nu a jignit pe nimeni și nici nu planifică să părăseacă Ucraina după acest conflict.


