theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Марта 2017, 14:35
362
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Republica Moldova este cea mai puțin vizitată țară din Europa

În ultimii 15 ani, industria turismului receptor din Republica Moldova este în stagnare, în timp ce industria turismului pe plan global s-a mărit de peste 10 ori.

În ultimii 15 ani, industria turismului receptor din Republica Moldova este în stagnare.
În ultimii 15 ani, industria turismului receptor din Republica Moldova este în stagnare.

Chiar dacă peste jumătate din numărul de turiști vizitează destinații turistice europene, Republica Moldova este cea mai puțin vizitată țară din Europa.

Din acest motiv, asociațiile de turism din sectorul privat au semnat un Acord de Parteneriat, privind constituirea unei Platforme pentru dezvoltarea sectorului de turism receptor din Republica Moldova.

Scopul acesteia este de a contribui substanțial la relansarea industriei turistice prin reformarea sistemică, structurală și complexă, inclusiv forma de guvernare la nivel central, local și la nivelul destinațiilor turistice.

„Creșterea turismului intern și receptor trebuie să fie privită ca o prioritate națională, or noi credem că numărul de turiști poate crește de 10 ori în următorii 5-7 ani dacă vom efectua reformele necesare”, menționează președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova, Alexandru Filipschi.

Înlocuirea sistemului de formare profesională obligatorie cu un sistem de formare continuă, promovarea eficientă a ofertei turistice naționale pe un număr concret de pieţe țintă, sub brandul naţional al industriei turismului, Pomul Vieții, dezvoltarea de noi produse și itinerarii turistice precum și ameliorarea calității serviciilor turistice sunt doar câteva dintre obiectivele Acordului de Parteneriat.

„Lipsa facilităților și unui cadru favorabil pentru dezvoltarea turismului rural a dus la ratarea șanselor de deschidere a sute de afaceri turistice, la demotivarea micilor producători locali și prestatori de servicii de a se implica în deservirea turiștilor. Prin acest Parteneriat vom promova interesele acestor afaceri mici din regiunile rurale”, a precizat și președintele Asociației Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural, Svetlana Lazăr.

În ultimii ani asociațiile din sectorul privat turistic au organizat o serie de activități dinamice de promovare sub brandul „Pomul Vieții”, de dezvoltare de noi produse turistice în cadrul Programului de Stratup în Turism, precum și programe de traininguri, ceea ce a sporit veniturile operatorilor turistici locali din turismul receptor cu 50%.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована