theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Марта 2017, 20:39
366
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Prim-ministrul Scoției vrea un nou referendum pentru independență

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat luni că va cere săptămâna viitoare Parlamentului scoţian să o autorizeze să organizeze un nou referendum pe tema independenţei Scoţiei.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon. Foto: Gulliver/GettyImages
Premierul scoţian Nicola Sturgeon. Foto: Gulliver/GettyImages

Replica Londrei a venit rapid. Un nou referendum ar provoca diviziuni şi incertitudine economică în cel mai prost moment posibil pentru Marea Britanie, avertizează Guvernul britanic.

Premierul scoțian a anunţat că va acţiona rapid pentru a le oferi alegătorilor scoţieni posibilitatea de a face din Scoţia o ţară independentă.

Nicola Sturgeon a declarat că un referendum pe tema independenţei Scoţiei ar trebui să aibă loc undeva începând din toamna lui 2018 şi până în primăvara lui 2019.

Ea a declarat că, până în prezent, premierul britanic Theresa May a refuzat orice compromis cu Scoţia pe tema Brexitului, notează News.ro.

Sturgeon a declarat că, în opinia sa, este important ca Scoţia să ia măsuri pentru a-şi proteja interesele, în contextul în care Regatul Unit este pregătit să-şi declanşeze ieşirea din Uniunea Europeană.

Alegătorii scoţieni au respins independenţa provinciei prin referendum, în 2014, însă Sturgeon a declarat că decizia Regatului Unit de a pleca din UE a provocat o „schimbare sau circumstanţe materiale”.

Potrivit The Guardian, Sturgeon vrea să se asigure că Scoţia are o opţiune la finalul procesului Brexitului.

Pe de altă parte, premierul Theresa May consideră că un nou referendum privind independenţa Scoţiei ar provoca diviziuni şi ar putea duce la o incertitudine economică enormă în cel mai prost moment posibil pentru Marea Britanie.

„În urmă cu puţin mai mult de doi ani, populaţia Scoţiei a votat decisiv pentru a rămâne parte a Marii Britanii, într-un referendum pe care Guvernul scoţian l-a definit drept un vot ‘o dată la o generaţie’”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

„Dovada arată clar că majoritatea poporului Scoţiei nu vrea un al doilea referendum pentru independenţă. Un alt referendum ar provoca diviziune şi cauza incertitudine economică enormă în cel mai prost moment posibil”, a adăugat el.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована