Premieră medicală: Va fi efectuat primul transplant de cap
Neurochirurgul italian Sergio Canavero, care pregătește prima operație din lume de transplant de cap, a declarat că aceasta premieră chirurgicală va avea loc in Germania, informeaza Daily Star, citată de incomemagazine.ro.

Medicul a estimat că, dupa toate probabilitățile, transplantul va fi efectuat mai aproape de sărbătoarea Crăciunului, anul viitor.
În proect va fi implicat rusul Valeri Spiridonov, un tânăr de 30 de ani, programator și care suferă de boala Werdnig-Hoffmann, o afecțiune neuromusculară progresivă care-l obligă să trăiască într-un scaun cu rotile, a acceptat să se implice în proiect. Se apreciază că operația va dura în jur de 36 de ore.
Medicul a precizat că astfel de experiemente sunt efectuate în China unde, potrivit medicului Ren Xiaoting, șeful echipei de chirurgi care se ocupă de astfel de cazuri, au fost înregistrate progrese considerabile în păstrarea capacității de funcționare a creierului după desprinderea capului de trup și "cuplarea" lui la alt corp.


