Peste două mii de poliţişti protestează în Bucureşti. Oamenii legii cer majorarea salariilor
Peste o mie de poliţişti au protestat azi, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne din România, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi Pro Lex solicitând „o salarizare corectă”.

Mitingul s-a desfășurat între orele 10.00 şi 12.00 în faţa MAI şi continuă cu un marş până în Piaţa Victoriei, unde protestatarii vor rămâne până la ora 16.00, scrie Mediafax.
„Am ieşit în stradă pentru că am ajuns la limita puterilor. Nu mai pot, nu mai putem munci în ritmul acesta, nu mai putem face faţă solicitărilor. Şi pentru ce, pentru ce ne riscăm viaţa, pentru ce ne sacrificăm familia?! După aproape 15 ani de activitate, salariul meu este unul ruşinos. Stau zi-noapte, cald-frig, soare-ploaie în stradă, alerg după infractori şi statul mă răsplăteşte cu un salariu de aproximativ 2.000 de lei. Cerem o majorare de cel puţin 50%, aşa cum e la medici, la profesori, pentru că noi nu suntem nici mai presus, nici mai prejos decât aceştia”, a declarat, Marian Dinică, poliţist din Poliția Rutieră.
Poliţiştii cer emiterea unei ordonanţe de urgenţă a guvernului, care să prevadă majorarea salariilor funcţiei de bază cu 20%, calcularea sporurilor pe bază de pontaj (pentru munca de noapte, pentru condiţii grele, pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale lucrate, pentru judiciarişti) la salariul funcţiei de bază de la 1 aprilie 2017.
De asemenea, sindicatele cer ca legea pensiilor militare să nu fie modificată.


