Londra trimite trupe la graniţa cu Rusia
Marea Britanie va trimite un mic contingent la granițele estice ale NATO, pentru a descuraja orice potențială agresiune rusă în zonele respective.

Aceasta a afirmat joi ministrul apărării britanic Michael Fallon, la sosirea la reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles, transmite Reuters, citat de Paginaderusia.
”Trupele noastre vor veni în ajutorul aliaților noștri din flancul estic al NATO, statelor baltice și Poloniei. Aceasta face parte din politica noastră privind o prezență mai persistentă în partea estică a NATO pentru a răspunde oricărei alte provocări sau agresiuni ruse”, a spus ministrul apărării britanic.
Campania de bombardamente ruse în Siria a provocat tensiuni între Turcia, stat membru al NATO, și Rusia, partener comercial important al Ankarei.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat joi drept „escaladare alarmantă” activitatea militară a Rusiei în Siria, în condițiile în care Moscova și-a intensificat în ultimele zile atacurile în sprijinul regimului Bashar al-Assad, scrie Agerpres.ro.
Potrivit lui Stoltenberg, NATO este gata să trimită trupe în Turcia pentru a o apăra în fața oricăror amenințări asupra flancului său sudic. „NATO este pregătită și capabilă să-și apere aliații, inclusiv Turcia, împotriva oricăror amenințări”, a declarat Stoltenberg, în contextul în care avioane ruse care desfășoară atacuri în Siria au încălcat în ultimele zile spațiul aerian al Turciei.
Potrivit RIA Novosti, Moscova a recunoscut că un avion de luptă rus a încălcat sâmbătă „din greșeală” spațiul aerian al Turciei și a dat asigurări Ankarei că astfel de incidente nu se vor mai repeta.


