Locuitorii oraşului Barnaul îl vor primar pe motanul Barsik
Un motan pe nume Barsik a devenit o celebritate locală în Barnaul, un oraş din Siberia.

Felina a reuşit să devanseze cu mult concurenţii săi umani într-un sondaj online referitor la cine ar trebui să conducă localitatea.
Repetatele scandaluri de corupţie, care afectează acest oraş cu 650.000 de locuitori, l-au ajutat pe motanul din rasa Scottish Fold, în vârstă de 18 luni, să obţină 87 la sută din intenţiile de vot într-un sondaj online.
În vară, a fost lansată o campanie de finanţare pentru a-i permite lui Barsik să aibă propriile afişe electorale. Altai Online speră, totodată, că Barsik, ajutat de un jurnalist, va putea să-i adreseze o întrebare preşedintelui Vladimir Putin la conferinţa sa de presă anuală.
Oamenii nu mai au încredere în autorităţi, aşa că şi-au îndreptat speranţele către un motan.
Fostul primar al localităţii a demisionat în august după ce a fost acuzat de abuz de putere. Edilul ar fi vândut terenuri municipale unor firme conduse de membrii familiei sale, la preţuri sub cele ale pieţei, iar prejudiciul s-a ridicat la 143 de mii de euro.


