Italia declanşează colapsul UE
Germania este singurul stat care beneficiază de existenta Euro, din acest motiv toate celelalte state din Uniunea Europeană trebuie să organizeze referendumuri pentru a renunța la moneda unică europeană.

Declarația aparține vicepreședintelui Camerei Deputaților din Italia.
Italia și alte state UE trebuie să organizeze referendumuri privind renunțarea la moneda comună a zonei euro, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaţilor din Italia, Luigi Di Maio, comunică Sputniknews.ro.
Nu ar trebui să luăm decizii în locul cetățenilor, trebuie să le dăm posibilitatea de a decide în privința respingerii Euro. Sper că va fi posibil pentru celelalte state din zona euro să organizeze referendumuri cu privire la soarta ulterioară a Euro", a precizat Di Maio, unul dintre liderii partidului Mişcarea de 5 Stele din Italia, scrie sputnik.md.
Luigi Di Maio a subliniat că din momentul intrării în zona Euro, Italia a pierdut aproximativ 25% din bogăția națională.
Acesta a adăugat că ”Germania este singurul stat care beneficiază de existenţa Euro, în timp ce alți membri ai UE au numai pierderi economice din cauza monedei unice”.


