Firmă din Turcia, amendată pentru „insultarea” iaurtului naţional
Producătorul de stat de ceai din Turcia a fost amendat pentru o reclamă TV în care „insulta” ayranul, declarată de preşedintele Recep Tayyip Erdogan drept băutura naţională a ţării.

În reclama la ceaiul rece „Didi”, rapperul turc Ceza cântă „Am încercat ayranul, mă face somnoros”, scrie adevarul.ro.
Ministerul comerţului a ordonat companiei să plătească o amendă de 220.000 de lire turceşti (circa 70.000 de euro), pentru „insultarea ayranului fără motiv şi transmiterea unui mesaj greşit consumatorilor, care îşi propunea să scadă consumul de ayran”.
Compania a fost obligată să retragă reclama, despre care ministerul a spus că reprezintă „o competiţie încorectă împotriva firmelor care vând ayran”.
Erdogan, un musulman devotat care nu fumează şi nu bea alcool, a încurajat populaţia să bea ayran, pe care a numit-o în 2013 băutura naţională, în locul raki.
Autorităţile turce sunt acuzate că instaurează un cult al personalităţii în jurul lui Erdogan, care a devenit preşedinte anul trecut după mai bine de un deceniu în funcţia de prim-ministru.


