Extinderea gazoductului „Nord Stream” riscă să fie blocată
Cea mai mare companie de gaze naturale din lume care aparține Rusiei - Gazprom, a luat decizia de a dubla capacitatea, intenționând extinderea spre Germania, pentru a devia astfel trazitul gazelor rusești din Ucraina.

Însă, joi, guvernul din România, alături de alte nouă țări, a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care afirmă că realizarea proiectului „Nord Stream-2” nu corespunde intereselor Uniunii Europene.
Guvernele din România, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia au semnat scrisoarea indicând faptul că proiectul trebuie să treacă printr-un control mai amănunțit din partea autorităţile de reglementare și au cerut o „discuție amplă” în legătură cu construcția „Nord Stream-2” la summitul Uniunii Europene, care va avea loc luna viitoare.
„Poziţia Comisiei Europene referitoare la proiectul Nord Stream II va influenţa în mod esenţial percepţia asupra politicii externe şi de securitate a UE, între principalii aliaţi şi partenerii tradiţionali. Menţinerea rutei de transport al gazelor prin Ucraina este în interesul strategic al UE în ansamblul ei, nu doar din perspectiva securităţii energetice, dar şi pentru consolidarea stabilităţii în Europa de Est”, se arată în mesajul adresat Comisiei Europene, informează adevărul.ro
Construirea gazoductului care ar livra gaze direct către Germania ar putea aduce anumite consecințe Ucrainei, care ar putea fi șantajată de Rusia în acest caz, însă, totodată, fără a afecta consumatorii din vestul Europei.
Amintim că jumătate din necesarul energetic al Uniunii Europene este importat prin Ucraina. Guvernul UE a declarat că va analiza proiectul Nord StreamII pentru a vedea dacă respectă legislaţia UE şi că prioritară este diversificarea furnizorilor şi menţinerea statutului Ucrainei de ţară de tranzit pentru gaze.


