Ce servicii propun poliţiştii proprietarilor de tiruri ruseşti
Poliţia din Ucraina propune conducătorilor de camioane din Rusia să-i protejeze de protestatarii ucraineni care îi împiedică să se deplaseze.

"Există posibilitatea de a comanda însoţirea vehiculelor transportatorilor ruşi în tranzit pe teritoriul Ucrainei de către forţele poliţiei rutiere", se spune într-un comunicat al Asociaţiei transportatorilor internaţionali din Ucraina, citat de Unian.
La moment, preţul pentru însoţirea de către poliţie a unui automobil care tranzitează Ucraina este de 1.170 de hrivne, echivalentul a 870 de lei moldoveneşti.
PUBLIKA.MD reaminteşte că protestatari din vestul Ucrainei stopează tirurile cu numere de înmatriculare ruseşti şi nu le permit să tranziteze teritoriul ţării, după ce Rusia a interzis tranzitul pentru camioanele ucrainene.


