Câtă știință există în cele mai populare scenarii apocaliptice
Suntem de acord cu faptul că majoritatea scenariilor apocaliptice, cu precădere cele abordate în producții hollywoodiene, sunt pur fanteziste și că ar fi greșit să le luăm drept repere.

Totuși, cele propuse de oamenii de știință sunt demne de luat în seamă. Rămâne de văzut câtă acuratețe există în cele mai populare teorii, scrie playtech.ro.
Există o mulțime de glume pe 9GAG și alte site-uri similare despre o posibilă apocalipsă zombie. Pare foarte improbabil să se întâmple așa ceva și, cu siguranță, dacă ar fi să te temi de ceva, mai degrabă te-ai teme de un meteorit. Părerile cercetătorilor sunt însă împărțite, și poate vei fi surprins să afli că unii dintre ei consideră că nu e exclus să se întâmple așa ceva.
Steven C. Scholzman, profesor la Harvard și autor al lucrării The Zombie Autopsies: Secret Notebooks from the Apocalypse le-a explicat celor de la HitFix ce ar trebui să se întâmple pentru ca oamenii să se transforme în “morți vii”. Faptul că medicina este îndeajuns de avansată pentru a crea un virus care să aibă aceste efecte nu e tocmai o informație șocantă, dar cum rămâne cu preferințele culinare bizare, cum ar fi creierul uman?
Aici, lucrurile sunt puțin problematice. În general, un om bolnav nu are poftă de mâncare, dar există boli legate de obezitatea patologică, al căror efect implică atât furie necontrolată, cât și un apetit crescut. Despre partea cu creierul uman nu știm ce să spunem, însă. De asemenea, pentru a crea un zombie, ar trebui să modifici cerebelul “victimei” și ganglionii, fără a le înlătura complet.


