Aurul a încheiat recent cel mai bun trimestru din ultimii 30 de ani
Aurul a încheiat recent cel mai bun trimestru din ultimii 30 de ani, avansând cu 16% faţă de sfârşitul lui 2015, pe fondul reorientării investitorilor către activele de refugiu şi al celui mai prost debut de an din istoria burselor de acţiuni, afectate de scăderea continuă a petrolului şi de turbulenţele de pe piaţa valutară din China.

Pentru a atinge maximul de 1.900 USD/uncie consemnat în 2011, metalul galben ar trebui să se aprecieze cu circa 55%.
„Într-un context în care riscurile globale revin în atenţia investitorilor, dobânzile reale rămân aproape de zero (un indice global al randamentelor pentru obligaţiuni tocmai a scăzut la minime record), iar aprecierea dolarului american ia o pauză, aurul poate continua să urce”, apreciază analiştii Tradeville.
Potrivit acestora, după atingerea minimelor la începutul lui februarie, pieţele şi-au revenit puternic în condiţiile în care în câteva săptămâni de creştere susţinută, bursa americană şi-a recuperat integral pierderile, iar bursele emergente s-au bucurat în martie de cea mai bună lună din ultimii patru ani. Deşi această întoarcere la optimism a investitorilor ar fi trebuit însoţită de retragerea din activele de refugiu, acest lucru nu s-a întâmplat, iar aurul nu a pierdut din valoare.


