theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Февраля 2016, 22:10
513
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

A fost descoperit cel mai vechi obiect de pe Terra. Are câteva miliarde de ani

Cel mai vechi obiect de pe Terra, descoperit până în momentul de faţă, este un meteorit, conform cercetătorilor australieni din cadrul proiectului "Desert Fireball Network", scrie libertatea.ro.

A fost descoperit cel mai vechi obiect de pe Terra. Foto: newsbv.ro
A fost descoperit cel mai vechi obiect de pe Terra. Foto: newsbv.ro

Meteoritul a ajuns recent pe suprafaţa Terrei după ce fusese observat de localnici pe cerul Australiei, în zona districtelor Maree şi William Creek, pe data de 27 decembrie 2015. Pentru a localiza meteoritul, specialiştii au folosit imaginile captate de cele 32 de camere amplasate în arealul de cercetare.

În urma cercetărilor, se estimează că roca are o greutate de aproximativ 1,7 kg şi o vechime de aproximativ 4,5 miliarde de ani.

Oamenii de ştiinţă, care au avut nevoie de 3 zile pentru a identifica meteoritul, l-au descoperit în zona Kati Thanda – Lake Eyre, fiind îngropat la 42 de centimetri în solul umed, relatează Descoperă.ro.

"Acest meteorit are o semnificaţie specială, din moment ce sistemul nostru de observaţie a fost capabil să calculeze cu precizie zona în care el a căzut. Aceste măsurători ne vor ajuta să înţelegem contextul în care s-a format obiectul. Aceasta nu este decât prima dintre multele descoperiri de meteoriţi, care ne vor aduce informaţii inedite referitoare la evoluţia în timp a sistemului nostru solar", a declarat liderul echipei de cercetare, Phil Bland.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована