theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Августа 2015, 14:27
555
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Simona Halep a depășit-o pe Maria Şarapova

Simona Halep a depăşit-o pe Maria Şarapova în clasamentul WTA Race, top care contabilizează rezultatele obţinute în acest an şi care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor, de la sfârşitul sezonului.

Simona Halep a depăşit-o pe Maria Şarapova în clasamentul WTA Race. Foto: evzmd.md
Simona Halep a depăşit-o pe Maria Şarapova în clasamentul WTA Race. Foto: evzmd.md

Graţie victoriei obţinute miercuri, la Cincinnati, în faţa Kristinei Mladenovic, Halep a acumulat 4.415 puncte şi a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA Race. Tenismena din Constanţa a depăşit-o astfel pe Maria Şarapova, care a coborât pe locul trei, cu 4.321 de puncte. Clasamentul este condus detaşat de Serena Williams, cu 8.370 de puncte.


"Nu știam că sunt pe locul 2 în Race, nu prea contează, contează fiecare meci pe care-l joci, fiecare turneu la care participi. Sharapova este o jucătoare bună, care m-a bătut tot timpul, dar nu încerc să mă feresc de ea. Fiecare sportivă este foarte bună la acest turneu, pentru că e cel mai înalt nivel din tenis. Mă gândesc doar la meciuri și să joc cât mai bine tot", a declarat Halep, potrivit digisport.ro.

Clasamentul WTA Race este întocmit pe baza rezultatelor obţinute de sportive în sezonul acesta, iar primele 8 tenismene se califică la Turneul Campioanelor, care se va desfăşura în Singapore, în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie.
Simona Halep s-a calificat anul trecut la Turneul Campionelor, pentru prima oară în carieră, şi a ajuns până în finală, unde a pierdut în faţa Serenei Williams.

Simona Halep s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, unde o va întâlni pe Andrea Petkovic. Dacă ajunge în finală, Halep o va depăşi pe Maria Şarapova şi în clasamentul WTA.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована