Ссылка скопирована
Farmaprim a câştigat Campionatul Naţional la minifotbal
Farmaprim a câştigat pentru a treia oară în istorie Campionatul Naţional la minifotbal. Formaţia patronată de Ion Borziac s-a impus în finala Ligii I, în faţa echipei El Passo, cu 3-2.
El Passo a ajuns în final după ce s-au impus în sferturi în faţa formaţiei Lex Garant, respectiv în semifinale în partida cu Ecolux. De cealaltă parte, Farmaprim a ajuns în ultimul act după victoriile cu Progres din sferturile de final şi cu Gold Travel din semifinale.![]()
Alb-negrii un s-au mulţumit cu rezultatul de pe tabela de marcaj şi peste circa 10 minute au readus egalitatea prin Dumitru Griţcan.
Contrar pronosticurilor, tot El Passo a marcat al treilea gol al finalei. Maxim Bogacic şi-a dus echipa în avantaj în minutul 30.
Cu toate vedetele în lot, Sergiu Dadu, Sergiu Epureanu, Alexandru Leu, Petru Ojog, Sergiu Diaconu,Eduard Grosu, Iulian Bursuc ori Oleg Şoimu, o adevărată duzină de echipă naţională a Moldovei, Farmaprim un reuşea să reintre în joc, iar minútele se scurgeau în favoarea alb-negrilor.
Cu 5 minute înainte de finalul meciului a ieşit din nou la rampă Alexandru Popovici, care a readus egalitatea, iar spectatorii se vedeau deja în intriga loviturilor de departajare.
Emoţiile şi suspansul scorului de pe tabelă a durat doar câteva secunde. Acelaşi Alexandru Popovici avea să devină eroul finalei, marcând al treilea gol al său, dar şi al echipei sale, aducând titlul pentru roşi-albi.
Farmaciştii au urcat pe pódium pentru a treia oară, după titlurile cucerite în 2012 şi 2013, primind medaliile şi trofeul de campioni din mâinile preşedintelui Asociaţiei de Minifotbal, Eugen Ciobu.


