theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июня 2015, 11:09
780
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Reacţia moldovenilor atunci când un trecător se simte rău

Cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri sunt săritori la nevoie atunci când văd că unui om i s-a făcut rău în stradă. Cel puţin asta demonstrează un experiment social realizat de o echipă a postului nostru de televiziune.

Cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri sunt săritori la nevoie atunci când văd că unui om i s-a făcut rău în stradă. Foto: unica.md
Cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri sunt săritori la nevoie atunci când văd că unui om i s-a făcut rău în stradă. Foto: unica.md

" - Te simţi bine? - Nu prea. - Să chem ambulanța? - Mulțumesc, nu este nevoie. - O clipă, nu pleca, îţi aduc apă, bine?"

Astfel au reacţionat cei mai mulţi trecători atunci când au văzut o persoană căreia i s-a făcut brusc rău în plină stradă, rol interpretat de un reporter Publika TV. Timp de aproape o oră, cât a durat experimentul social, oamenii i-au oferit reporterului, pe lângă ajutor, patru sticle cu apă şi şerveţele.

" - Mulţumesc mult. - Poate chemăm ambulanţa? - Cred că nu trebuie, vă mulțumesc din suflet... - Mulțumesc mult! - Nicio problemă, sper să vă faceți bine. - Mulțumesc mult, cele bune! - Mulţumesc."

În cele mai multe cazuri, trecătorii săreau în ajutor îndată ce vedeau că tinerei i s-a făcut rău.

Din păcate, au fost însă şi oameni care au trecut cu vederea persoana aflată în dificultate.

Sociologii spun că, de cele mai multe ori, moldovenii sar în ajutorul semenilor atunci când este vorba despre o problemă de sănătate.

"Asta este o problemă cu care se confruntă fiecare. Clar că acest lucru depinde de timpul pe care îl avem la dispoziție. Oamenii grăbiți vor tinde să lase această problemă pe seama altor persoane care trec prin apropiere", a explicat sociologul Diana Cheianu.

Specialiştii mai spun că oamenii reacţionează prompt în astfel de situaţii pentru căsunt conştienţi că oricând li se poate întâmpla acelaşi lucru şi pot avea nevoie de ajutor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована