Chirtoacă despre căderea mortarului de pe clădirea Primăriei: Culegem roadele comuniștilor
Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, susține că mortarul de pe clădirea Primăriei a căzut din cauza unei reparații proaste de acum nouă ani, pe timpul comuniștilor.

Totuși situația este ținută sub control, iar clădirea este supusă expertizei și se vor lua măsuri de protecție.
„De două ori pe an, fațadele Primăriei sunt verificate cu o macara pentru a vedea în ce măsură elementele de arhitectură din pereți sunt capabile să reziste. Reparația fațadei s-a făcut acum nouă ani, pe vremea interimatului domnului Ursu. Reparația s-a făcut nu tocmai bine, pentru că nu este normal ca o fațadă să țină nici măcar zece ani și să vadă bucăți din ea. Noi am constatat aceste probleme și am luat-o din altă parte: cu temelia Primăriei, acoperișul pe unde curgea apă și s-au produs inflitrații în pereți. De fapt căderile respective, acele bucăți s-au rupt din cauza infiltrațiilor, care se produceau din cauza acoperișului. Acesta s-a reparat între timp și țevile de scurgere a apei, burlanele și jghiaburile s-au înlocuit”, susține edilul capitalei.
Primarul susține că acum culege roadele lucrărilor proaste ale comuniștilor, dar totuși clădirea este supusă unui control suplimentar al clădirii pentru a se evita căderile pe viitor.
„Dar culegem, din păcate, roadele lucrărilor prost făcute anterior, scoatem pietrele aruncate de alții. Dacă va fi nevoie de o plasă, direcția administrativă a primit o asemenea sarcină, inclusiv montarea unei astfel de măsuri de protecție. O să luăm decizie împreună cu cei care expertizează clădirea în acest sens. Până atunci, lunea trecută a fost făcută o verificare suplimentară a fațadei, au fost chiar dezbătute bucăți pentru a preveni căderi pe viitor”, adaugă Dorin Chirtoacă.


