theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Декабря 2015, 15:42
1 075
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii

Calea Ferată din Moldova a renovat două locomotive după o pauză de patru ani, cheltuind 10 milioane de lei.

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii.
CFM a renovat două locomotive din forțele proprii.

La repunerea mijloacelor de transport în funcţiune au asistat, astăzi, mai mulţi oficiali de la Ministerul Transporturilor.

Administrația Căii Ferate susține că achiziționarea unor locomotive noi este prea costisitoare pentru întreprindere, care ar costa câte 5 milioane de euro fiecare, anume din acest motiv a fost luată decizia de a le recondiționa. Potrivit Ministrului Transporturilor, prezent la evenimentul de punere în funcțiune a acestora, locomotivele care transportă marfă aduc un profit considerabil întreprinderii în comparație cu trenurile care transportă persoane, care, de altfel, aduc numai pierderi. Iurie Chirinciuc se arată nemulțumit de faptul că statul nu contribuie la menținerea acestui tip de transport.

„Calea Ferată generează, anual, pierderi de 160 de milioane de la transportul de pasageri intern, iar de la transportul de marfă noi obținem profit și, practic, aceasta este sursa de bază. Din acest punct de vedere trebuie să-i acordăm mai multă atenție. În toate țările europene transportul de pasageri este subvenționat de stat. În România, peste 70 la sută, iar noi nu primim de la stat niciun bănuț pentru subvenționarea transportului de pasageri”

Pe de altă parte, Ministrul Transporturilor susține că situația de criză în care se află la momentul actual Republica Moldova poate fi simțită și în sfera de activitate a CFM-ului. Criza nu este singura problemă cu care se confruntă întreprinderea. Administrarea slabă a acesteia a dus la o dezvoltare mult prea lentă a Căii Ferate.

„Este o reparație capitală care, la prima etapă, este bine-venită. Dacă am fi avut toate locomotivele reparate, lucru care putea fi făcut din 90 până în prezent, situația poate că era cu totul alta. Transportul feroviar este unul strategic pentru Republica Moldova. Acordăm foarte mare atenție acestei întreprinderi, dar vreau să vă spun că situația actuală s-a reflectat inclusiv asupra Căii Ferate. Din cauza managementului prost, situației de criză am ajuns acolo unde am ajuns, dar cu pași concreți sunt sigur că avem posibilitatea de a aduce această ramură acolo unde merită”

În cadrul declarațiilor, Chirinciuc a ținut să sublinieze faptul că întreprinderea în cauză nu simte lipsă de vagoane, ba mai mult, multe dintre ele nu sunt utilizate la momentul actual.

„La moment, avem peste 6 mii de vagoane, dintre care noi utilizăm peste 2 mii de vagoane. Deci, avem suficiente vagoane, mai ales că noi reparăm și completăm parcul de vagoane. Nu avem probleme la acest capitol”

Calea Ferată din Republica Moldova a pierdut 300 de vagoane din cauza unui contract de închiriere a acestora, încheiat cu o organizație din Rusia. Ministrul se arată convins că, în pofida deciziei instanțelor de judecată, acestea nu vor mai putea fi recuperate.

„Avem o altă problemă. În 2005, o întreprindere a încheiat un contract și a dat peste 300 de vagoane noi altei organizații din Federația Rusă. Aceste vagoane nu au venit înapoi nici până astăzi. Avem instanța de judecată, nu putem obține nimic. Ele au fost date în chirie unei întreprinderi care, între timp, a dispărut”, a adăugat Iurie Chirinciuc

Directorul Căii Ferate susține că renovarea celor două locomotive a fost cea mai bună soluție, iar CFM-ul deține un potențial destul de mare pentru transportarea mărfurilor. Întreprinderea are capacitatea de a face față oricărei cereri. Mai în glumă, mai în serios, Iurie Topală a spus că s-ar arăta mulțumit dacă toate aceste resurse ar putea fi utilizate pentru a transporta mărfurile. „De-ar veni atâta marfă în Republica Moldova” a fost răspunsul administrației CFM la întrebarea reporterilor dacă întreprinderea are capacitatea de a face față cererii de pe piață.

„Cu părere de rău, noi nu avem niciun tren sau locomotivă care ar corespunde standardelor normale. Toate acestea au termenul depășit. Din acest motiv suntem nevoiți să le reparăm pentru a le putea prelungi viață. Locomotivele pe care le vedeți reparate vor servi Republicii Moldova încă cinci ani”

Directorul CFM spune că, la momentul actual, transportul de mărfuri, totuși, este în scădere în comparație cu alți ani. Topală a declarat că volumul de marfă transportată a scăzut în acest an cu 30 la sută în comparație cu anul 2014. Cu toate acestea, administrația va face tot posibilul pentru a ieși din criza de datorii în care se află întreprinderea. CFM-ul are datorii, per general, de 600 milioane de lei, dintre care 300 de milioane au fost luate în credit de la una dintre bănci pentru renovarea anterioară a altor 5 garnituri care, de altfel, sunt benefice pentru întreprindere. Administrația se arată recunoscătoare angajaților calificați care activează la CFM, deoarece, potrivit lui Iurie Topală, este destul de greu să lucrezi în condițiile în care salariile sunt plătite cu întârziere, din cauza datoriilor.

Întrebat despre situația construirii tronsonului Basarabeasca-Berezina, care este menit să ocolească regiunea transnistreană pentru a face legătura dintre Moldova și Ucraina, directorul CFM a declarat că acesta va fi construit în viitorul apropiat și că este o soluție perfectă pentru a face economie de bani, fiind un traseu mult mai scurt.

„Tronsonul a fost demontat în anul 2000. Noi ne-am propus, împreună cu partea ucraineană, să reparăm acest tronson. Pe partea Republicii Moldova, la Basarabeasca, noi avem în jur de 2.5km, iar partea ucraineană are în jur de 22 km. Noi suntem gata timp de o lună să construim din nou acest tronson. Întreprinderea de Stat Calea Ferată face tot posibilul ca să ridice economia țării. Este un traseu mult mai scurt. Este încă un punct de legătură pentru a nu înconjura pe la Cociurgani, ci să treacă pe la Reni, pentru că solicită bani suplimentari pentru agentul economic, căruia nu-i este convenabil să meargă sute de kilometri pentru a ajunge în punctul de destinație”, a adăugat Iurie Topală.

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii

CFM a renovat două locomotive din forțele proprii

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована