„Vanea Pisateli”, condamnat la 20 de ani de puşcărie
După 15 ani de la omorul cu sânge rece a trei persoane, interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli” a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

În iarna anului 2000, individul a organizat şi dirijat crima, astfel, victimele au fost împuşcate, incinerate, iar ulterior îngropate, deoarece ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vânzarea unei maşini furate.
Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în 2008, într-o fâşie forestieră din preajma traseului Chişinău – Hânceşti, iar în 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate. Totuşi, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a constatat vinovăţia bărbatului, condamnându-l la două decenii de privaţiune de libertate.
Amintim că de la începutul acestui an, interlopul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru vânzare ilegală a armelor şi muniţiilor.


