Un tren a deraiat la Giurgiuleşti
Situaţie excepţională în apropiere de satul Giurgiulești, raionul Cahul. Opt oameni au murit şi zece au fost grav răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat şi a ajuns într-un şanţ.

Din fericire, nu este vorba despre un caz real, ci de o simulare la care participă 115 salvatori moldoveni, ghidaţi de colegii lor din Austria.
Potrivit unui alt scenariu, din cauza alunecărilor de teren, un tren ce transporta combustibil a deraiat în apropiere de aeroportul Giurgiuleşti şi a alunecat.
Evenimentul nu a trecut fără incidente. Un pompier a leşinat în timpul misiunii şi a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Cahul.
Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, scopul exercițiului este de a testa capacitatea de intervenţie a salvatorilor şi pompierilor în cazul unor situaţii excepţionale precum lichidarea incendiilor de proporții sau salvarea persoanelor de sub dărâmături.


