Un tânăr din Cahul, cercetat penal pentru trafic de ființe umane. Riscă până la 20 ani de închisoare
Un locuitor al raionului Cahul este învinuit de procurori de comiterea traficului de fiinţe umane şi proxenetism.

Potrivit Oficiului Sud al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în primăvara anului trecut, inculpatul, împreună cu doi cetăţeni ai României, a determinat două tinere din orașul Cahul să practice prostituţia, scrie realitatea.md.
Tinerele au prestat servicii sexuale în orașul Galaţi timp de aproximativ o lună, iar jumătate din venit îl împărţeau cu inculpaţii.
Una dintre victime a fost impusă să presteze servicii sexuale fără plată unuia dintre învinuiţi, reuşind după aceasta să fugă acasă împreună cu cealaltă tânără.
Totodată, inculpatul a încercat să mai determine o tânără la practicarea prostituţiei, însă aceasta a refuzat.
Actualmente, învinuitul, în vârstă de 23 de ani, are măsura preventivă – arest la domiciliu, iar în privinţa complicilor săi cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, aceştia fiind reţinuţi pe teritoriul României.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă pedepse de până la 20 ani închisoare.


