Un şofer a ajuns cu maşina direct într-o casă de locuit
Accident ca în filmele de acţiune în localitatea Crihana, raionul Orhei. Un automobil Mazda a derapat de pe şosea şi a intrat într-o casă de locuit.

Potrivit oamenilor legii, la volan se afla un şofer de 29 de ani, originar din localitatea Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei. Acesta conducea în stare de ebrietate.
În urma impactului, nu au fost persoane rănite. Cazul este investigat de către poliţie.
Totodată, timp de două zile, 34 de conducători auto au fost depistați în stare de ebrietate la volan, iar un șofer a refuzat testarea alcoolscopică.
Prin urmare, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere reprezintă consumul de alcool la volan. Deși, polițiștii de patrulare întreprind zilnic acțiuni de contracarare a accidentelor rutiere, totuși iresponsabilitatea șoferilor înregistrează consecințe.

În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare reamintește conducătorilor auto că respectarea cu strictețe a regulilor de circulație rutieră și a cerințelor polițiștilor de patrulare vă asigură deplasarea pentru a ajunge în siguranță la destinație.


